Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, cunoscut și sub numele de Sfântul Anton, este unul dintre cei mai populari asceți ai istoriei creștinismului fiind totodată începătorul vieții monahale. Sfântul Antonie este ocrotitorul orfanilor și al oamenilor săraci, ajutându-i degrabă pe cei care se roagă cu credință și-l cheamă în ajutor. Este serbat în calendarul ortodox în data de 17 ianuarie.
Sfântul Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în jurul anului 251, într-o familie de creștini înstăriți. În secolul al treilea, Egiptul era o provincie a Imperiului Roman, fiind al doilea oraș ca mărime în imperiu, după capitala Roma. Creștinismul pătrunsese în orașe și mai ales în metropola Egiptului,
Alexandria, cu toate că păgânismul era majoritar.
În română mai este numit Marele Antonie sau Antonie Egipteanul. În tradiția catolică este numit Anton cel Mare, pentru a-l deosebi de celălalt sfânt Anton, anume Anton de Padova.
In greacă este numit Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας
În latină este numit Antonius Abbas, Antonius Eremita sau Antonius Magnus Eremita
Pe când Antonie avea 18 de ani, după moartea părinților săi, întrebându-se despre drumul său în viață, fericitul a auzit în biserica cuvintele lui Hristos din Evanghelia după Matei, 19, 21, "de voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale, și, venind, urmează Mie", Sfântul Antonie împarte toată averea sa săracilor și vecinilor săi, a lăsat o mică parte pentru sora lui, pe care o încredințează unei comunități de fecioare, și se retrage într-o viață pustnicească.
După un timp de asceză, împarte săracilor și partea din avere lăsată surorii sale, în dorința de a rupe orice legătură cu lumea și a se dedica integral urmării lui Hristos prin rugăciune și asceză.
După ce s-a nevoit o perioada într-o coliba de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au silit să părăsească acest loc.
În anul 306, Sfântul Antonie cel Mare, devine părintele spiritual al mai multor monahi din vestitele oaze monahale din deșertul Egiptului de la Nitria și Schitia. Patru ani mai târziu merge în Alexandria, unde îi întărește pe creștinii prigoniți în timpul marii persecuții a lui Maximian.
Din anul 312 până în anul 356 nu părăsește acest loc decât în două rânduri, o dată pentru a-și vizita ucenicii și a doua oară face o călătorie la Alexandria, pentru a-l susține pe Sfântul Atanasie cel Mare, în lupta sa cu erezia ariană. Cu acest prilej, Sfântul Antonie arată că el nu îi susține pe arieni, așa cum încercaseră aceștia să inducă în eroare populația din Alexandria și din Egipt, ci că el apără Ortodoxia, promovată atunci de Sfântul Atanasie cel Mare.
După acest moment se întoarce la viața sa de asceză și rugăciune de la Muntele Kolzim (Colzim / Qolzum, nu departe de malul Mării Roșii, unde se găsește azi mănăstirea care-i poartă numele). Aici vin foarte mulți oameni pe care îi vindecă în numele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cărora le spune foarte clar că nu el, Antonie, face aceste minuni, ci Mântuitorul Iisus Hristos, și de aceea toți trebuie să se roage Domnului Hristos, deoarece prin credința și rugăciunea lor, au fost și vor fi izbăviți de Domnul.