Postul Sfântului Anton de Padova – Novena (Nouă marți către Sfântul Anton de Padova)
Sfântul Anton este sfântul universal, și această popularitate i-a adus-o tocmai faima minunilor sale.
Postul Sfântului Anton se ţine timp de 9 marţi consecutive.
În timpul celor 9 marţi încercati să nu mâncaţi de dulce (carne, lapte, ouă,brânză etc) să nu vă supăraţi, să nu adresaţi cuvinte grele celor din jur şi mai ales, să daţi ceva de mâncare săracilor. Sfântul Anton iubea foarte mult săracii şi împarţea mâncarea cu ei. În fiecare dimineaţă din cele 9 marți spuneţi în ordine Rugăciunea de începere, Rugăciunea pentru a dobândi ocrotirea Sf. Anton, Rugăciunea de dimineaţă către Sf. Anton și Rugăciunea zilei de marţi în care va aflaţi, intâi, a două a treia etc. La cuvintele „se spune ce har se doreşte” spuneţi exact de exemplu „să fie sănătos cutare” şi aşa să faceţi în toate cele 9 marţi ale postului când spuneți Rugăciunea. În ultima marţi, cea de a 9-a continuaţi cu Troparul Sfântului Anton pe care îl spuneți de 9(nouă) ori la rând, apoi cu Rugăciunea de încheiere și Născătoarea.
Rugăciunile trebuie rostite în fiecare marţi câte una. De exemplu, în prima marţi rosteşți prima rugăciune, în marţea a două rugăciunea a două şi tot aşa. În afară de asta, în prima marţi rosteşți Rugăciunea de începere, Rugăciunea pentru a dobândi ocrotirea Sfântului ANton şi Rugăciunea de dimineaţă către Sfântul Anton. Apoi tot în prima marţi spui Rugăciunea de începere a Novenei şi Rugăciunea din Marţea întâi. În zilele de marţi 2-8 rosteşți mai întâi Rugăciunea de începere, Rugăciunea pentru a dobândi ocrotirea Sfântului Anton şi Rugăciunea de dimineaţă către Sfântul Anton, apoi Rugăciunea din marţea respectivă. În marţea a nouă mai spui în plus şi de 9 (nouă) ori Troparul Sfântului Anton, apoi spui Rugăciunea de încheiere şi Născătoarea.
Rugăciune de începere
Milostive Dumnezeule primește cu bunătate rugăciunile Sf. Anton ce eu ți le prezint acum pentru a dobândi harul (se spune ce har se dorește) ce Ție cu umilință Îți cer.
Iar tu maritul meu patron Sf. Anton nu întârzia a mijloci pentru mine. Fă că evlavia mea să fie sinceră, ajută-mă să pot dobândi mai întâi iertarea tuturor păcatelor de care mă căiesc din inima. În genunchi la picioarele tale eu aștept prin mijlocirea ta harul ce-l cer de la Bunul Dumnezeu. Amin.
Rugăciune pentru a dobândi ocrotirea Sfântului Anton
Sfinte Antonie, cerescul ocrotitor al celor ce te iubesc și te sfințesc, iată și eu nevrednicul alerg la ține cu evlavie și îmi pun toată încrederea în ocrotirea ta rugându-te să mă ajuți în neputințele, necazurile și durerile mele. Ajută-mă să urmez pildă vieții tale petrecându-mi viață în curățenie, în smerenie și în dragoste făță de Dumnezeu și de aproapele meu. Apară-mă în vremea ispitei și nu mă lasă să supăr pe Dumnezeul și Ziditorul meu prin căderea în păcât. Numără-mă și pe mine de aici înainte între cinstititorii și ocrotitii Tăi. Vino în ajutorul meu ori de câte ori te voi chema în necazuri și stramtori și mai cu seama în ceasul morții mele. Amin
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum, Sfinte Antoane, ajută-mă.
Rugăciune de dimineaţa către Sfântul Anton
Sfinte Antonie, cerescul meu ocrotitor, care ai iubit și ai slujit cu atâta credință și vrednicie Dumnezeiescului meu Răscumpărător și Preacuratei Lui Maice, știu că îți voi face o bucurie inchinand prin mijlocirea ta această zi lui Isus și Mariei.prin interpunerea ta ofer Prea-sfintei inimi a lui Isus și cerestei lui Maice toate faptele mele bune, toate gândurile, toate bucuriile, toate durerile și suferințele mele din această zi, într-o deosebită evlavie, ferindu-mă de orice păcât. Amin.
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum, Sfinte Antonie, ajută-mă.
NOVENA DE NOUĂ MARŢI
Rugăciune de începere (premergătoare)
Mărite Sfinte Antonie, cerescul meu ocrotitor, în cinstea ta încep eu, cel mai nevrednic dintre cinstititorii tăi, această novena, având credință că mă vei ajută și pe mine cum ai ajutat pe toți cei care cinstindu-te, au alergat cu credință și evlavie la mijlocirea și ocrotirea ta, unind credință și evlavia tuturor celor ce te cinstesc. Din adâncul inimii mele te rog nu trece cu vederea rugăciunile mele din aceste nouă Marți, ci fă că prin interpunerea ta să se ridice la Tronul Celui Mărit între sfinții lui, la Dumnezeul și Creatorul meu și să-Și reverse asupra mea milă și harul Sau. Ocrotește-mă și mă apară de toți dușmanii văzuți și nevăzuți și mijlocește-mi darul (aici amintește scopul pentru care faci novena) pentru care alerg la interpunerea ta.
Preamilostive Isuse care ai învrednicit de ascultare atâtea rugăciuni ce Ți s-au înălțat prin mijlocirea Sfântului Anton, nu trece cu vederea nici glasul inimii mele, ci mă ajută pentru vredniciile cerescului meu ocrotitor. Amin.
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte Antoane, ajută-mă!
Marţea întâi. Rugăciune
Doamne Dumnezeul meu care ai înzestrat pe servitorul Tău Sfântul Anton cu atâtea daruri și lumini cereșți făcându-l să înțeleagă din fragedă tinerețe cât de deșarte și trecătoare sunt bunurile și plăcerile acestei lumi, prin mijlocirea lui Te rog să reverși și în sufletul meu lumina Ta, pentru că dezlipindu-mi inima de toate cele deșarte și trecătoare să te caut pe Ține binele cel mai veșnic și nemărginit și să se facă pururea numai voia Ta. Înflăcărează-mi inima mea pentru tot ce este bun și plăcut Ție. Fă Doamne că Tu să-mi fii țintă spre care să tindă toate dorințele și năzuințele mele.Pe Ține să te caute sufletul meu și în pacea și liniștea Ta să se odihnească inima mea. Iar Tu, Sfinte Antonie, chip al dumnezeieștilor virtuți, povățuitor al sufletelor care năzuiesc spre Domnul, ascultă rugăciunea mea și fă că prin mijlocirea ta să dobândesc de la Preabunul Dumnezeu darul pentru care înalt din adâncul inimii mele smerită rugăciune în aceste nouă Marți. Amin.
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!
Marţea a două. Rugăciune
Doamne Dumnezeul și Creatorul meu care ai destăinuit Sfântului Anton marea taină a iubirii Tale și a jertfirii de sine, făcându-l să Te iubească pe Ține mai presus de toate, ajută-mă că să-ți dau Ție inima mea, viață mea, ființă mea întreagă, urmând pildă sfântului meu mijlocitor. Îți făgăduiesc Dumnezeul meu că mă voi strădui din toată inima să urmez calea poruncilor Tale, să ocolesc păcatul și prilejul de a păcătui. Aprinde Doamne în inima mea focul dragostei dumnezeieșți care a înflăcărat inima Sfântului Tău slujitor Sfântul Anton. Trezește în sufletul meu scârbă făță de păcât. Întărește-mi voință că să mă pot împotrivi ispitelor, să pot starpi din inima mea toate patimile și pornirile păcătoase. Mărite Sfinte Antonie care din iubire față de Dumnezeu ai adus Domnului jertfă vieții tale, mijlocește-mi și mie darul de a oferi Răscumpărătorului meu jertfă de pocăînță, inima și viață mea îndreptată. Fă că rugăciunile și suspinele mele din aceste nouă Marți să fie invrednicite de ascultare, dobândind pe lângă aceste daruri sufleteșți și pe acela pentru care fac această Novena. Amin.
Tatăl Nostru, Născătoare Mărire și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!
Marţea a treia. Rugăciune
Doamne Dumnezeul meu care ai înzestrat pe Sfântul Anton cu virtutea răbdării, prin mijlocirea lui Te rog să-mi dai tăria de a purta cu o creștinească răbdare toate greutățile, necazurile și durerile acestei vieți. Fă Doamne că în făță oricărei dureri și suferințe să am înaintea ochilor mei sufleteșți suferințele și crucea lui Isus care să mă întărească în purtarea crucii mele, pentru că în Ziua Judecății să nu fiu găsit nevrednic de răsplată făgăduită celor ce vor răbda până la sfârșit. Mărite Sfinte Antonie care în viață ta pamantesca ai fost chip al răbdării, suferind fără murmur și fără împotrivire toate durerile și toate lipsurile, mulțumind Domnului că te-a învrednicit că prin suferință să-ți arăți iubirea față de EL, ajută-mă și pe mine să-ți urmez pildă, rabdand creșținește toate durerile și neplăcerile acestei vieți. Învrednicește-mă să obțîn cu ajutorul Tău darul pe care îl cer în aceste nouă Marți. Amin
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!
Marţea a patra. Rugăciune.
Doamne Dumnezeul meu, cel care eșți mărit întru sfinții Tăi, care ai înzestrat pe Sfântul Antonie cu darul desavarsitei smerenii, prin interpunerea lui Te rog să mă învredniceșți să alung din inima mea toată trufia, toată mărirea deșartă, toată pisma și răutatea. Învrednicește-mă Doamne că în locul acestor buruieni păcătoase să cultiv în inima mea smerenia, evlavia, iubirea, blândețea și bunătatea. Luminează inima mea întunecată de scădere și patimi că să-mi văd toată nimicnicia și netrebnicia mea că rusinandu-mă de mine însumi să deștept în sufletul meu o adevărată căînță pentru păcatele cu care Te-am ofensat. Revarsă în mintea mea lumina înțelepciunii Tale că să pot deosebi binele de rău, pentru că urând răul să Te iubesc pe Ține, binele cel veșnic. Mărite Sfinte Antonie, cu adâncă umilință te rog, mijlocește-mi darul de a urmă pildă smereniei tale și de a mă învrednici prin interpunerea Ta să dobândesc de la Dumnezeul și Creatorul meu darul pentru care înalt rugăciunea în aceste nouă Marți. Amin
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!
Marţea a cincea. Rugăciune.
Doamne Dumnezeul meu, înțelepciune nemărginită care în chip minunat luminezi pe toți aceia care cu inima înfrântă și smerită aleargă la Ține și Te caută pe Ține mai presus de toate, iată și eu sărman păcătos mă prostern în făță Maiestății Tale prin mijlocirea Sfântului Tău slujitor, Anton și îți cer Ție Doamne să-mi luminezi mintea că să pot înțelege ce înseamnă a Te caută pe Ține și a urmă poruncile Tale. Aprinde în inima mea flacăra iubirii aproapelui. Ajută-mă să alung din ea toată ura, pizma și vicleșugul și tot ce ar putea să strice aproapelui meu și să fie spre pagubă mea sufletească, întărește-mă în hotărârea de a ierta pe cei ce greșesc, de a iubi pe cei care mă dușmănesc, de a mă împacă cu cei pe care i-am supărat îndreptându-mi greșeală făcută. Învrednicește-mă Doamne în fiecare zi să pot rosti cu inima liniștită „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștrii”. Mărite Sfinte Antonie, apostol al iubirii, dragostei tale îmi încredințez rugăciunea mea că să-mi mijloceșți prin ea de la Dumnezeu și Mântuitorul meu Iisus darul de a-ți urmă pildă, făcând să încolțească și să rodească în inima mea iubirea aproapelui, ajutându-mă să dobândesc o dată cu această și darul pentru care îți cer interpunerea în aceste nouă Marți. Amin.
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!
Marţea a şasea. Rugăciune.
Doamne Dumnezeul meu, Dumnezeul nemarginitei îndurări, cel ce ai învrednicit pe slujitorul Tău Anton, de o nețărmurită încredere în Ține, făcând că toate rugăciunile lui să pătrundă înaintea Ta și să găsească ascultarea, prin mijlocirea lui îți cer darul de a mă întări în credință mea. Da-mi Doamne o credință vie, o credință tare. Sadeste în inima mea încrederea că rugăciunile mele vor găși ascultarea. Ajută-mă că în timpul rugăciunii să alung din inima mea toate gândurile străine că să mă gândesc numai la Ține. Mărite Sfinte Antonie care ai biruit în chip atât de minunat deșertăciunea și ai zădărnicit toate uneltirile diavolului, ajută-mă și pe mine să înving toate uneltirile diavolului, să dobândesc spiritul rugăciunii și darul deosebit pe care îl cer prin mijlocirea ta în aceste nouă Marți. Amin.
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!
Marţea a şaptea. Rugăciune.
Atotputernice Doamne Dumnezeul meu care ai înzestrat pe Sfântul Anton cu tărie și puterea de a învinge lumea cu toate deșertăciunile, patimile și ispitele ei, făcând din el o stanca neclintită a credinței și a statorniciei, un mijlocitor blând și duios al celor nevoiași care aleargă la interpunerea Lui, prin el Te rog Doamne da-mi și mie tăria sufletească de a rămâne statornic în credință mea creștină, nesovaielnic în ispite, neclintit în încercări. Învrednicește-mă pentru vredniciile Sfântului Anton să dobândesc tărie în credință, să ajung creștin cu fapta, apărător al credinței mele și să fiu pildă pentru aproapele meu. Ajută-mă Doamne că prin statornicie să mă învrednicesc de răsplată făgăduită celor ce vor lupta până la sfârșit. Mărite Sfinte Antonie care ai întors atâția păcătoși și rătăciți de pe căile pierzarii și rătăcirilor în credință, mijlocește-mi și mie dorul unei depline reîntoarceri la Dumnezeu și a unei neclintite statornicii în credință cea adevărată de la care să nu mă poată abate nici o ademenire, nici o amenințare, nici o furtună sau vânt al rătăcirii și mă ajută să mă învrednicesc prin interpunerea Ta și de binefacerea deosebită ce o cer în aceste nouă Marți. AMin.
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte ANtonie, ajută-mă!
Marţea a opta. Rugăciune.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu care ai învrednicit pe Sfântul Anton să Te urmeze în chip atât de minunat prin desăvârșită lepădare de sine, ajută-mă și pe mine că în Ține să-mi găsesc toată mângâierea, toată bucuria și plăcerea vieții mele. Fii Tu Doamne țintă vieții mele spre care să tind necontenit, lăsând la o parte toate grijile, toate bucuriile și plăcerile deșarte și trecătoare. Recunosc să mă căiesc din adâncul inimii mele că până acum am dus o viață nevrednică de numele de creștin, făgăduiesc însă și mă hotărăsc că de acum încolo mă voi strădui să-mi stăpânesc inclinările rele și păcătoase, că murind lumii, să-ți trăiesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase. Mărite Sfinte Antonie care ai urmat cu credință lui Isus, AMin.
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!
Marţea a nouă. Rugăciune.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin.
Împărate ceresc…
Mărite Sfinte Antoane, Tu eșți acela care ai fost înzestrat de Dumnezeu cu o putere deosebită spre a ocroti și ajută pe acei care își pun în ține nădejdea lor. La porunca Ta, morții s-au sculat, orbii au căpătat vedere, celor bolnavi le-ai dat înapoi sănătatea și nimeni n-a tăgăduit mângâierea sprijinului Tău, cu atât mai puțîn celor evlavioși către Ține. Grijă ce o ai de nevoile oamenilor mă umple și pe mine de încredere sfânta și alerg la bunătatea Ta, cerându-ți ajutor pentru dragostea Ta făță de Iisus care s-a coborât în brațele Tale sub chip de prunc ceresc și pentru iubirea Ta gingașă către Fecioara MAria, Maică lui Dumnezeu, te rog arată-ți acum puterea Ta cea mare și ajută-mă. Tu eșți tăria mea în pagubele ce mă lovesc, în nenorocirile ce mă ajung, în întristările mele sufleteșți, în boale, în lipsuri, în necazuri și în ispite de tot felul. Fii deci lângă mine când patimile se răscoala cu furie, când duhul cel rău uneltește curse sufletului meu că să-l piardă.
Mărite Făcător de minuni, te rog ajută-mă în toate lipsurile mele sufleteșți și trupeșți. Fă să fiu ușurat și mângâiat de puterea Ta în orice strâmtoare, pentru că îmbărbătat de Ține să ajung biruitor la Dumnezeu, în slavă cea veșnică a Cerului. Amin
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum spun de nouă (9) ori Troparul Sfântului Anton.
Troparul Sfântului Anton
-compus de Sfântul Bonaventura
De doreşți să ai minuni
Prin ANton le dobândeşți
Moartea şi orice necaz
Fug de-a Lui putere
Şi furtunile dispar
Şi orice lucru îl regăseşți
El dă celui încercat
Scut de apărare.
Şi primejdiile trec
Orice lipsă ai avea
Sfântul te va ajută
Dându-ţi mângâiere
Şi furtunile dispar
Și orice lucru îl regăseșți
El da celui încercat
Scut de apărare
Mărire Tatălui şi Fiului și Sfântului Duh şi acum şi în pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune de încheiere
Slăvite Sfinte Antoane, minunea atotputerniciei dumnezeieșți și mângâierea muritorilor, cât de mare este vrednicia Ta înaintea lui Dumnezeu se vede și de la limba Ta binecuvântată, cu care L-ai preamărit și ai făcut că și alții să-L preamărească și care a rămas întreagă, vie și neatinsă și după moarte. Fii Tu deci avocatul meu milostiv pe lângă Bunul Dumnezeu și că bun ocrotitor ajută-mă în necazurile trupeșți și sufleteșți. Fă să prisoseasca pe viitor în mine harul, deoarece până acum am prisosit mai mult în păcât.
Ascultă Te rog, ruga mea, Făcătorule de minuni şi Mângâietorule dulce. Ajută-mă că să trăiesc crestineşte spre mai marea mărire a iubitului Tău Stăpân pe care nădăjduiesc să-L pot lăuda, proslăvi şi adoră în toată veşnicia, împreună cu Ține. Amin
Născătoarea
Născătoare de Dumnezeu, fecioară, bucură-te, Domnul este cu Ține.
Bine este cuvântat rodul pântecului Tău că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre, Iisus Hristos.
Preasfânta Marie, Maică lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi pacatoşii
Acum şi-n ceasul morții noastre. Amin.
Pentru
Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Născatoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Mărire Tatălui si Fiului si Sf Duh si acum si pururea și în vecii vecilor, Amin.
și acum Sfinte Antonie, ajută-mă!